Muzeul Oului “Letiția Orșivschi”din Vama este cel mai mare muzeu de acest gen din România. Este unic prin modul de organizare şi prin valoarea exponatelor. Muzeul reuneşte peste 7000 de ouă, atât din Bucovina, cât şi ouă de pe toate meridianele lumii. Circa 3500 ouă, lucrate în tehnici şi stiluri diferite, provin din 82 de ţări ale lumii.
Colecţia aparţine prof. Letiţia Orşivschi, artist român recunoscut la nivel naţional şi internaţional. Letiția reprezintă România la târguri, saloane şi expoziţii internaţionale. Este multiplă laureată la concursuri internaţionale şi colaboratoare a numeroase muzee şi instituţii de cultură din ţară şi străinătate.
Ouăle din muzeu sunt aranjate în 45 de vitrine distribuite în 3 încăperi, muzeul fiindstructurat pe mai multe secţiuni :
- ouă bucovinene (unele cu o vechime între 50 şi 100 ani),
- ouă din alte zone ale României, colecţia internaţională ( ouă tradiţionale din 82 de ţări ale lumii),
- creaţii ale artiştilor de diferite naţionalităţi aranjate pe teme (ouă cu motive religioase, florale, abstracte, ouă perforate, ouă cu aplicaţii etc.),
- creaţiile artistei Letiţia Orşivschi,
- ouă diverse ( ouă din porţelan, ceramică, sticlă, lemn, piatră).
În colecţie există şi ouă rare, ca cele de emu, nandu, tinamu, broască ţestoasă, crocodil, flamingo. Colecția are ouă cu dimensiuni foarte mici: de gecko, potârniche, vrabie, porumbel, rândunică, prepeliţă. Evident, există exponatele standard de ouă de fazan, păun, raţă, gâscă, curcă, struţ etc.












