Casa Bunicii si Casa Povestilor

Dacă ai bunici, prețuiește-i ! Dacă nu, caută-i !

Casa Bunicii – locul perfect în care poti să îti petreci weekendul sau un sejur.

Casa Bunicii – cazare tradițională la Vama

Casa Bunicii – cazare tradițională la Vama

Ceea ce îi conferă farmecul aparte al acestui loc este îmbinarea armonioasă a modernului și a arhaicului, într-o manieră care NU este kitsch. Ca efect, transformă pensiunea într-o veritabilă mașină a timpului.

Copiii adoră să descopere, preț de minute, obiectele acelea care defineau altădată viața țăranului român. Nici eu, adult fiind, nu m-am putut abține să le ating, să învârt pe toate părțile. Vorbesc despre stative, ițe, suveici și vârtelnița..  Simțind în orice colț mirosul acela ce îmi amintește de bunici.

Am trecut cu mâna pe lemnul vechi  și negru al urzitorului, am ascultat cu ochii închiși foșnetul pănușelor din bracii de sămânță. M-am oprit apoi privind admirativ la cazanul imens din alamă. Prin ale sale alambicuri se distilează holerca de mere sau prune. Copiii se cațără în podul cu fân sau caută camere secrete.  Ăstimp omul matur se poate întreba ce poate fi un melițoi, o cohiță sau o scafă.

Și dacă peste nici un sfert de oră cei mici s-au întors la tabletă iar eu m-am simțit dintr-odată sleit de puteri, confortul modern al acestor încăperi din care nu lipsesc nici LCD-urile, nici băile deservind fiecare cameră te fac să te simți ca acasă.

Da, chiar ca la bunici!

Apoi, belșugul bucătăriei bucovinene, graiul presărat cu vechi cuvinte nemțești, rămase din vremea vechii stăpâniri austriece. Sarcasmul din vorbire și atitudinea deopotrivă ospitalieră și fudulă a localnicilor. Ca să nu mai vorbim de frumusețea locurilor…

Peisajul nu este spectaculos, dar este neîndoielnic frumos. Căci ne aflăm chiar în inima Bucovinei, la confluența Moldovei cu Moldovița. Aceste ape ce au dat nume unei țări, în locul unde se întâlnesc și șed la taifas marile obcini ale Bucovinei. Cele trei: Obcina Mare, Obcina Feredeului și Obcina Mestecănișului. Așa că de primăvara până toamna te poți plimba în voie pe dealurile din împrejurimi.

Ce mai poți să faci?

Poți culege flori de cicoare, clocotici ori sunătoare, poți privi admirativ stânile de oi. Poți să-ți scalzi ochii în albastrul fluid pe care se proiectează Masivul Rarău sau chiar Giumalăul. Poți veghea neobosita frământare a pâclelor pe văi. Poți asculta ecourile cântecelor de păsărele sau uguitul guguștiucilor sălbatici care se hrănesc cu afine. Nu mică ar putea să îți fie surprinderea când vei găsi la marginea pădurii fructe sau ciuperci. Iarna poți să te plimbi în sania trasă de cai, cu picioarele cufundate în fân, înfofolit în cergi de lână țigaie. Tot iarna poți asista la spectacolul multicolor și zgomotos al bumbierilor. La fel de bine poți pur și simplu degusta afumăturile de porc.

Și mănăstirile sunt la o aruncătură de băț când ai mașina la dispoziție. La fel, dacă te gândești că te poți plimba cu bicicleta de dimineață până seara. Poți pleca pur și simplu în drumeție pe jos, iar seara să te întorci la gazdă pentru a înfuleca pe săturate. Ce? o vatră de plăcinte poale-n brâu stinse cu un ol de vin sau stropite cu un pahar-două de afinată. Crezi că îți mai vine să pleci înapoi la grijile serviciului! Și, dacă totuși o faci într-un târziu, un singur lucru îți va rămâne mereu în minte: Casa Bunicii este locul în care vii și unde re(în)vii!

Da, aici la Casa Bunicii – cazare tradițională la Vama.

(Dacă credeți că am exagerat, vă poate confirma și Alexandra Călinoiu)