Servirea mesei

În cadrul Pensiunii turistice “Bianca” funcţionează un salon multifuncţional cu o capacitate de 20 locuri. Acesta este dotat cu şemineu funcţional, bar, încălzire centrală. Capacitatea sa este completată, în sezonul cald, de o terasă exterioară.

Listele de meniu sunt bogate, cuprinzând ca punct forte bucătăria tradiţională bucovineană (la Vama existând un adevărat cult al artei culinare), cu inegalabilele sărmăluţe, tochitură bucovineană, preparate cu ciuperci de pădure (hribi, ghebe, creasta-cocoşului, râşcovi), cotletele haiduceşti, mititeii savuroşi, preparatele vânătoreşti.

Tot la capitolul “tradiţii culinare” putem aminti murăturile asortate, zacusca, salata de toamnă, preparate după reţete neschimbate din vremea stră-bunicilor. La secţiunea băuturi aflăm afinata bucovineană, vinul casei, siropurile din fructe de pădure, ceaiurile naturale.

Evident, găsim în permanenţă în stocurile noastre toată gama de vinuri româneşti din podgorii renumite, bere autohtonă şi străină, ape minerale gazoase sau plate, băuturi răcoritoare carbonatate sau nu, băuturi alcoolice purtând mărci de tradiţie din lumea întreagă.