Albumițe în Rarău

“Soarele răsare sau apune pe Rarău, Moldova şi Bistriţa curg pe de o parte şi de cealaltă a Rarăului, turmele urcă sau coboară de pe Rarău. O întreagă lume cu ceilalţi munţi ai ei şi cu apele care curg prin văi, fiind frumuseţii firii mereu schimbatoare oglinzi, gravitează în jurul Rarăului, în jurul masei lui enorme şi liniştite, înconjurată de piscuri albe de calcar.
De când aceste pământuri au un chip şi un nume, Rarăul ia parte la viaţa lor şi ca o inimă puternică şi ca o frunte în jurul căreia bat marile aripi ale fanteziei. În pădurile lui oamenii pătrund ca într-un templu, spre păşunile lui îşi mână turmele, calcarul de la poale i-l prefac în var, dar acela din piscuri străluceşte în viaţa lor ca lumina unei stele polare.
În alte locuri pot fi munţi mult mai mari sau fluvii mai puternice, marea sau oceanul; aici Rarăul reprezintă dimensiunea fundamentală a lumii, latura cosmică a vieţii istoriei. Plin de foşnete şi de murmure de tot felul, de ţipete de păsări şi de sălbăticiuni, se înalţă de pe fundul luncii, spre cer, ca un enorm telescop în oglinzile căruia alunecă timpul şi infinitul. Cu el începe, acolo în partea de miazănoapte a ţării, realitatea sufletească din care a izvorât înduioşătoarea potrivire de cuvinte:
Pe un picior de plai,
pe-o gură de rai…” . (Geo Bogza – Rarăul)